La sala cu Instructor Personal Fitness

Paul Bogdan

38 de ani

Bucuresti

Ceea ce scriu eu acum ar trebui să fie un fel de reclamă pentru profesorul
meu de la sală, Andrei Rusu . Adică, rândurile mele ar trebui să stârnescă
interesul pentru body-building unor persoane care mai au nevoie de impulsuri
pentru a face aşa ceva. Dacă textul meu va avea impact, eu ce câştig? Nimic.
Ideea e că nu voi primi o şedinţă gratis, ci doar un zâmbet amabil din
partea antrenorului, dacă textul e ok. Deci, pentru un zâmbet şi un
mulţumesc are oare rost să manipulez potenţialii cititori? Nu, evident nu.
Şi nici dacă mi-ar da o şedinţă gratuită nu aş vrea să manipulez pe nimeni.
Ideea e că îmi repugnă orice formă de manipulare. Am precizat asta ca să se
ştie că ceea ce scriu scriu din suflet.

Încep prin a scrie minusurile. Mi-am dorit mult ca Andrei Rusu să îmi fie
prieten. Pauză. Poate cineva se gândeşte că m-am apucat de sală ca să stau
în preajma unui tip care mă fascinează şi căruia vreau să îi fiu iubită. Nu,
sunt bărbat, căsătorit, cu copii. Dar aş fi vrut ca Andrei să îmi fie
prieten pur şi simplu pentru că este un tip foarte de treabă. Totuşi, el
consideră că e mai potrivită o relaţie distantă, că aşa obţine efectul
maxim. Poate o avea dreptate, poate că dacă ne tragem de şireturi ne putem
şi împiedica de ele, în timpul vreunui exerciţiu.
Acum, să trec la plusuri. Am venit la sală din două motive – pentru că aveam
unele probleme de sănătate, şi pentru că voiam să dau jos câteva kilograme.
Kilogramele le-am dat jos, chiar mai repede decât mă aşteptam – acum mi-am
stabilit o nouă ţintă, dar o voi atinge mai greu, întrucât am fost nevoit să
mă limitez la un antrenament pe săptămână, iar înainte făceam trei.
Cu problemele de sănătate e şi mai simplu. Mi s-a reparat o gleznă, un
genunchi, coloana vertebrală, o coastă. Aş da mai multe detalii tehnice, dar
poate e suficient să spun că dacă în trei ani aş fi avut efectele la care am
ajuns în câteva luni, şi dacă preţul pe antrenament era triplu, tot ar fi
meritat să vin.

Ţin să precizez că l-am ales ca antrenor după ce am văzut pe blog-ul lui că
urma să devină sensei într-un stil de arte marţiale. L-am preferat unor
antrenori mai voinici, mai bine făcuţi, tocmai pentru că mă gândeam că ceea
ce ştie el nu ştiu şi ceilalţi. Am câştigat pariul, intuiţia a funcţionat. E
exact profesorul de care am nevoie. Chiar dacă uneori pare insistent cu
întrebările legate de regimul alimentar, ştie bine ce face. Eu sunt
descumpănit de el. Pentru că o şedinţă nu înseamnă doar un număr de
exerciţii cu diferite aparate, ci este şi o şedinţă motivaţională. Cred că
dacă aveam de gând să câştig o chestie precisă, să ajung campion la tenis
sau la cine ştie ce, aş fi găsit mentorul cel mai potrivit.

Dacă vă spun că mi-a luat câteva luni ca să pot scrie acest mesaj, o să
credeţi poate că sunt leneş la scris. Nu, doar că mi-a fost greu să scriu un
text în care să reuşesc să îmi maschez aprecierea pe care o am faţă de
Andrei. Sunt, dacă pot spune, fanul lui. Şi, cu cât mă simt mai sănătos, cu
cât cântarul spune parola potrivită, cu atât sunt şi mai fan.

Aş vrea oricum să se ştie că m-am apucat de sală şi din al treilea motiv –
am făcut din copilărie sport de performanţă, şi am simţit pe pielea mea ce
înseamnă anticul Mens sana in corpore sano. (În traducere: Beţi sana,
bărbaţilor, ca să aveţi un corp sănătos! Adică, nu, am greşit, asta era
traducerea din egipteană.) În ultimii 15 ani de viaţă, lucrând la un birou,
ieşind rar afară, creierul meu a ruginit. Fiind în criză de criză, am avut
încredere că dacă voi face mişcare periodic, mintea mea va da un randament
mai mare. Şi, da, acum fac cubul Rubik în doar 56 de secunde, cu ochii
închişi. Adică, îl fac bucăţi, că să îl pun pe culori nu mă pricep nici
într-o oră. Da pentru bucăţi am măcar putere, am făcut muşchi.

Ce aţi înţeles din cuvintele mele? Ca la finala Eurovision – sunaţi şi
votaţi Andrei Rusu. Sau daţi-i măcar un e-mail să vedeţi dacă mai are ore
libere, care să se potrivească cu programul vostru. Şi, încă ceva, spuneţi
că aţi venit la recomandarea lui Jean Valjean, că poate îmi da o îngheţată.
Da, vegetariană, să nu mă îngrashi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Esti bot? *